msmetal.net » BUREBISTA

Asemănările cu faptele arătate în acest document , reale sau intenţionat obiective sînt complet eronate. Acornion din Dionysopolis nu ştie nimic (nici Strabon).

Burebista părăsi masa unde medita de vreo paişpe ceasuri cu nasul în bărdaca de vin şi se sculă. Privi în jur prin sala mohorîtă şi zbieră:

-Costică! La acest strigăt apăru un individ belicos cu zale şi coif cu vultur de cositor care zise:

-Stăpîne masa e servită. Burebista îl cercetă cu privirea timp de vreo 30 de secunde dacice apoi încruntă o sprînceană:

-Unde?

-Afară, zise Costică mestecînd liniştit frunze de tutun arăbesc.

-Gura dobitocule si adu sfertu’ăla! Costică se înclină cu supunere şi ieşi zăngănind din sală cu cizmele lui din Persia aduse de calătorii traci care jefuiau grecii aşezaţi la Pontus Euxinus.

-Mă!, vocea lui Burebista tună în spatele lui.Costică se blocă şi rămase cu faţa spre uşă.

-Ce avem la masă?

–Varză cu barză stapîne.

–Iar mă?

–Da’ce-oi vrea, spaghete milaneze?-şi ieşi afară trîntind uşa.

Burebista se ridică falnic,cu căciula de tarabostes îşi lustrui opincile, o trînti apoi de pămînt strigînd “Hai Liberare!”şi se duse să vadă cît mai e ceasul după umbra stejarului în care se arunca cu suliţa la sărbătoarea vinului.Ultima fusese cu o zi înainte prin decret regal.

Apărură trei oşteni cu săbii încovoiate, opinci, brîu, cămaşi ţăraneşti cu motive florale din spaţiul carpatic mioritic dunărean, bărbi, căciuli şi tolbe cu săgeţi care se opriră în faţa regelui şi spuseră rar şi apăsat:

-Stăpîne a venit un sol roman.

Burebista se uită la ei îndelung, trase pe nas duhoarea de mahorcă şi ţuică fiartă apoi zise:

-A!!!

–Da, a venit, spusera cei trei.

-Aha!,conchise regele.

-Aduceţi-l! Cei 3 se priviră molcom şi spuseră:

-Nu putem că a venit acum 2 saptămîni şi a plecat ieri. Burebista plecă capul ca un om împovărat de griji ce se găsea apoi clipind des strîmbă gura şi spuse:

-Căutaţi-l! Cei trei dispărură tîrîndu-şi picioarele şi intrară în subsolul tehnic unde se găsea rezerva strategică de ţuică pentru a face plinul în vederea calătoriei plină de primejdii.

Burebista era un rege aspru, bine cotat între regi, cu mare faimă de războinic atroce, amator de femei şi realizat din punct de vedere financiar. Descendent din părinţi de rasă pură tracică stapînea o limbă foarte bine,un nas,doi ochi şi două urechi bine acoperite cu plete precum era obiceiul. Starea sănătaţii foarte bună îi permisese să facă un copil cu soţia sa al cărui nume nu trebuie menţionat. Se pare că i se spunea Burebista A. Aflat în faţa unor mari conflicte interne ce măcinau statul a avut pile sus şi s-a asociat cu derbedeul de Zalmoxe care într-un moment cheie l-a lăsat cu ochii în soare.Unele hrisoave spun că ar fi fost mare băutor,renumiţi psihologi analizîndu-i trăsăturile şi faptele au ajuns la concluzia că nici nu putea fi altfel dupa varză cu barză sau viezure şi ţuicuşoară fiartă de 3 ori ca pentru el băută în faţa hărţii regatului dac pe care avea să-l conducă Decebal el însuşi fiind ocupat cu chestii mai hotărîtoare. Deocamdată era mulţumit de fapta unei iscoade de ale sale pe nume Gertrude care trimis la Atena prin cufăr diplomatic reuşise să sustragă discret copiile pentru podul lui Apolodor peste Danubiu fapt pentru care Burebista hotărî să-l construiască el sau urmaşii lui.

În faţa lui Burebista se prezentară cei 3 oşteni cu înfaţişare hotărîtă care spuseră într-o dacă clară:

-Am găsit solul stapîne. Şi-l scoaseră legat fedeleş dintr-un sac aruncîndu-l jos. Burebista se încruntă vădit către sol şi întrebă:

-De ce nu se închină ăsta în faţa mea mă?

–Păi e legat stăpîne,zise un oştean hotărît.

–Şi oricum nu poate că e mort dă trei zile,adăugă al doilea hotărît. Al treilea îşi suflă nasul jos cu doi degete după moda tracă şi scărpinîndu-se în dinţi cu o unghie neagră zise: -Aşa l-am găsit stapîne să moară mama! Cei 4 se uitau unul la altul schimbînd priviri şi cu mortul. Se spionară aşa vreme de vreo 2 ceasuri, Burebista fixîndu-i încruntat pe fiecare şi aruncînd priviri întrebătoare către mort. Hotărîţii începură să-şi framînte degetele, să-şi aranjeze căciulile, să-şi lustruiască vîrful opincilor pe iţari şi să ochească colţurile sălii. Burebista se încruntă treptat spre foarte rău şi începu să bată darabana cu degetele. După puţin timp începu să ţina contratimpul cu opinca dreaptă.

–Auzi stăpîne, zise un hotărît încet, de fapt nu era mort de tot cînd l-am găsit noi. Burebista îsi concentră privirea focalizînd nasul ostaşului. Acesta îşi suflă nasul jos cu presiune sporită şi vorbi cu privirea plecată:

-Cînd a strănutat s-a lovit cu capul de ghioagă. Ceilalţi îl priviră încurajatori încuviinţînd din cap şi sucindu-şi picioarele în fel şi chip cu privirile pironite în podea. Burebista strănută şi căzu de pe tron. Adormise de trei ceasuri cu ochii deschişi, obicei care îl ajutase de multe ori să facă faţă la discuţii importante cu ambasadorii străini. Se ridică scărpinîndu-se în claia de păr şi după un”Aha!”mai spuse un “Aha!”şi conchise:

-Pieriţi mortăciunea d-aci! Cei trei hotărîţi zîmbiră larg, zbierară din gîtlejuri un ”Să trăieşti stapîne!” şi înşfăcînd aratarea dispărură pe uşă în goană. Burebista îşi consultă clepsidra personală şi constată uluit că nu mîncase şi nu băuse nimic de mai bine de trei ceasuri. Îl chemă pe Costică care dîndu-şi seama că stăpînul e pe rezervă sosi cu o vadră de vin şi o pulpă de miel în frigare.

Amiaza mare.

Burebista stătea liniştit în scaunul regesc de plajă şi îşi expunea călcîiele, gleznele, palmele şi gîtul bouresc împreună cu faţa la soarele dacic ce pîrjolea cu îndemînare regatul lăsîndu-l pustiit de incendii. Dar norii negri se apropiau tiptil... Burebista ştia asta deoarece o iscoadă trimisă de bunicul său la specializare la Roma îşi trimisese raportul pentru a-l înştiinţa că romanii vor să-i dea papucii. Burebista cunoştea teoria spaţiului vital şi a “asupra omului”care era foarte veche şi după opinia lui depăşită dar stătea calm şi socotea cum ar putea înarma o populaţie de două milioane cu săbii, scuturi şi platoşe în două zile. Se concentră, luă în considerare toate calculele strategilor, mai puse de la el şi zîmbi: se putea face în opt ani. Oricum calculul său era o mare realizare faţă de al grecilor care indicaseră 124 de ani şi 11 luni dacă era vreme favorabilă. Burebista îi pizmuia pe romani pentru armatele lor bine organizate şi înarmate şi în acelaşi timp îi făcea de rahat faţă de toţi ambasadorii spunînd în gura mare că sînt decăzuţi moral şi fizic, sînt josnici şi meschini, şi-au pierdut mîndria şi marii conducători şi niciodată nu s-ar gîndi să-i ajute în vreo problemă în afară de faptul că nu cunoaşte nici unul personal.

În sfîrşit terminînd perioada de chibzuinţă dădu pe gît doi litri de vin, îşi puse tinicheaua pe cap şi clătinîndu-se se abătu în sala de popice unde îl aşteptau cele 432 de iscoade trimise cu cinci minute înainte să afle despre romani şi din care reveniseră deja 203. După ce-i numără de opt ori greşind de fiecare dată îşi dădu seama că de fapt ei erau de vină fiindcă intrau încontinuu pe uşă şi furios le spuse să se numere singuri, fapt care provocă mare dezordine şi bătaie pentru că nici unul nu ajungea la un rezultat identic cu celălalt. Atunci regele îi trimise plictisit acasă şi le spuse să vină toţi în zori iar şeful iscoadelor să facă un conspect al rezumatelor rapoartelor pe care să i-l dea repede, drept care iscoada şef cu scribul după el trecu pe la toţi cei care au fost plecaţi şi chiar şi pe la aceia care nu au fost şi dădu următorul raport păstrat şi astăzi cu sfinţenie la British Museum şi care este o capodoperă a gîndirii pragmatice dace din timpuri străvechi pînă în ziua de azi. Iată precum scrie: ”Eu iscoadă, el iscoadă, ei, ele, iscoade. Eu văzut, el văzut, noi văzut, alţi toţi văzut, unii chiar auzit. Eu unul, tu unul, noi unii, ei mulţi ca iarba. El spus, ea spus, eu tot spus, ei, noi spus, eu scris, tu vezi, treaba ta. Semnat: Spînu.” Burebista citi documentul şi îl aruncă la coş.

În acest timp în tabăra romană împăratul stătea lăfăit pe o canapea seculară şi degusta un Secarachis cu apă minerală (a.k.a. whisky&soda). Glăsui privind valurile cortinei de mătase de la intrare:

-Bruscus, o bucăţică de curcan cu pielicică şi puţin cimbru deasupra dragule… Bruscus întrerupse partida de table cu străjerul şef căruia îi luase hainele de pe el începînd cu fustiţa de zale şi îi aduse pe o tipsie cele cerute.

–Scrie cretinule! Şi împăratul dictă precum urmează: ”Iubita mea Filodorma, de cînd te întreţin mă simt claustrat la pungă iar fericirea mea inodoră repercutează în circumvoluţiunile cerebrale (taie circumvoluţiuni şi scrie căpăţînă că nu înţelege vaca) semnale ascuţite ce îmi paralizează terminalele de mi se învîrtoşesc venele cînd mă gîndesc la tine. Te aştept diseară la 23,45 (ora romană) în noul meu aşezămînt de cultură pe Via Ulpia Urgenta nr. 42. Semnat “El”. Apoi începu să se gîndească cum ar pune gheara pe Burebista căci la urma urmei Dacia nu era a lui, nici a lui Decebal şi nici a urmaşilor urmaşilor lui.

Burebista aştepta asaltul general al romanilor de care fusese înştiinţat cu trei zile înainte prin Morse, un scit bărbos din neamul lui Bojcec cu o pufoaică ruptă pe care o purta pe sub o cămaşe de noapte înflorată încinsă la brîu cu un chimir lat în care străjuiau trei iatagane două hangere şi patru suliţi mai mici. Romanii se hotărîseră să vină la izbire la trei ceasuri dimineaţa cînd dormeau şi găinile pe cracă şi să purceadă în a opinti doi berbeci în porţi cu îndîrjire. Împăratul roman era sculat de dimineaţă cu trei zile înainte şi juca încercănat şi negru poker chinezesc în stil mexican cu duhovnicul amantelor sale între două carafe cu vin nesemnificativ de Prundu Bîrgăului. Soldaţii romani mărşăluiau în Dacia de zece zile şi se minunau că nu întîlnesc decît fîntîni otrăvite, sate arse şi războinici sinucigaşi care la vederea lor se omorau pentru a îmbogaţi tactica pamîntului pîrjolit şi se chinuiau să meargă opt ore pe zi încolonaţi pe cinci rînduri şi patru coloane în adîncime cu bază la zece paşi în pas de defilare, cu armele curăţate şi ferchezuiţi, ca orice soldat roman pus pe sucit capul femeilor. Ei de asemenea ţineau capul în onor la stînga şi zdrobeau baliga de bivol cu osîrdie zîmbind parşiv cînd îşi împroşcau vecinul pînă sus. Astfel naviga armata romană printre valurile ştirbe ale cîmpiei Tracice din centrul Europei.

În acest timp Burebista supraveghea descălecarea detaşamentului de războinici deghizaţi în jivine ale pădurii şi care imediat s-au prăvălit la pritoceală sub burta cailor la umbră. Burebista constată grandoarea faptului împlinit apoi sări brusc în spatele unui slujitor şi ordonă executarea dansului războiului iminent. Această activitate constituia prologul celei de a 82-a Daciade şi făcea parte din programul mistic aferent dezvoltării cultelor în urmatorii 2583 de ani, calculat empiric în blană de urs.

Cînd cohortele de romani se găseau la şapte zboruri de săgeată de poarta cetaţii, Burebista ordonă “Timp de gîndire” şi se aseză pe scaunul regesc de plajă. Apăru în fugă Costică care se azvîrli la picioarele regelui şi zise agitat:

- Stapîne, a venit un sol roman! Burebista îl privi gînditor şi zise :

- E viu? – E la poartă stapîne.

– Să vină! zise regele tunător. Apoi repede:

- Pă picioarele lui! Se mută după asta în jilţul de primiri, sorbi o bărdacă de vin şi îşi compuse o mină îngrozitoare. În aceste condiţii solul galben la faţă şi tremurînd ca o frunză în vînt veni în faţa regelui, desfăcu hrisovul şi cu privirea la caninul de jos dreapta al regelui îmbrăcat în aur spuse:

- Aaaaa… Regele îl privi mînios şi întrebă peste umăr:

- Mă, ăsta a fost tratat înainte să-l vad io?

– Nu stapîne, aşa e el. Costică îi luă hrisovul din mîini solului care se trase înapoi îngrozit şi începu să citească mesajul care menţiona cuvinte interzise la curte ca: necondiţionat, tribut, repercursiuni, mălai-mare, civilizaţie, mărinimos şi butucit. Burebista ascultă apoi se scarpină la ceafă cu hangerul oficial şi cu un gest concedie solul care fu condus afară în tăcere.

– Stăpîne, îndrăzni Costică, să scurtam arborii şi să-i îmbrăcăm în cojoace, să le dăm noaptea foc la corturi şi provizii, să-i măcinăm cu bolovani în trecători, să-i încuţităm din mers sau … să le dăm vreo trei tipsii de aur şi un titlu de proprietate fals ca să-l ducă la Roma, să aibă de unde să se întoarcă. Burebista îl privi pe Costică în ochi:

- Braaavo mă! Scutire da bocanci 3 zile !

A doua zi romanii se îndreptară cu picioarele umflate de oboseală pe unul din drumurile care duceau la Roma pentru a duce vestea noii victorii şi a liniştii aduse la graniţele de sud-est ale marelui imperiu. Burebista declară “Sărbătoarea Rîsului” şi toată lumea rîse în voie, el însuşi scrîntindu-şi falca şi renunţînd temporar la un batal proaspăt scos din frigare .

Romanii priviră suspicioşi la cetatea de unde se auzeau hohote de rîs homerice iar santinelele de pe marginea zidului stăteau aplecate pe creneluri plîngînd şi urlînd de rîs. La apusul soarelui după o etapă grea prin arşiţă, unora dintre romani tot li se mai părea că aud hohotele de rîs barbare.

Doru M.S.